Sigur că da! Însă, din păcate, nu există prea multă legislație în România pe acest subiect. În fond, nu există o definiție unitară a Dreptului Media.

Facebook a fost declarat de către Curtea Supremă spațiu public, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot fi trași la răspundere penală sau civilă pentru afirmațiile lor publicate acolo.

Și totuși, ce se întâmplă cu drepturile de autor în online? Suntem supravegheați în tot ceea ce facem fără să știm? Ne pot fi violate drepturile? Până unde poate să meargă libertatea de exprimare în mediul online?

Acestea au fost subiectele principale de discuție la cafeneaua juridică organizată pe 5 martie de către asociația ELSA, unde am avut plăcerea să particip.

Mă bucur că astfel de subiecte intră în atenția tinerilor viitori avocați, juriști, procurori și oameni ai legii, care cu siguranță se vor confrunta în viitoarele lor meserii cu diferite cazuri bazate pe dreptul media. Pentru că internetul este activitatea principală a majorității tinerilor din zilele noastre, cu siguranță va rămâne activitatea principală a adulților de mâine, care vor trăi în această societate și o vor modela prin comportamentul lor.

În România, în momentul de față, abia se pun bazele unei legislații privind exprimarea și drepturile de autor în mediul online. Internetul în România a crescut foarte mult, ajungând la o rată de penetrare de aproape 55% în rândul populației și Facebook acaparează 80% din piața de utilizatori români de internet.

Este nevoie foarte mare de aceste legi și de avocați specializați care să înlăture ceața în ceea ce privește crearea și distribuirea de conținut online. În activitatea mea, mă confrunt deseori cu cazuri de plagiat, „împrumutat” și furat conținut online, iar în majoritatea dintre acestea inculpatul scapă nepedepsit, cel mult cu o mustrare publică pe un blog sau pe Facebook. La fel ca la orice bun material, conținutul online aparține autorului său prin drepturi și, deși e pus la dispoziția tuturor în mod gratuit, este ilegală preluarea lui fără acordul autorului.

Tare mult îmi doresc ca în viitorul apropiat să se ia măsuri legale pentru aceste fapte. Până atunci, un lucru e cert: cereți întotdeauna acordul înainte de a prelua orice informație!