Category: Gânduri (Page 1 of 2)

Gânduri și opinii personale și subiective

Poti sa scapi de frica de a tine un discurs?

Mă simt norocos. Am avut onoarea să susțin până acum peste 100 de discursuri la viața mea. Însă, de fiecare dată, am simțit acea senzație străveche cu care oamenii se confruntă încă din preistorie: frica.

Cu toate că, în cele mai multe cazuri, am fost pregătit să vorbesc în public, simțeam cum corpul meu începe să tremure, cum inima începe să îmi bată mult mai tare ca de obicei și cum, parcă, eram copleșit de adrenalină. Continue reading

Scrisul e ca vorbitul

Scrisul e ca vorbitul. Vorba asta nu am spus-o eu, dar o spun de fiecare dată când vorbesc cuiva despre copywriting sau content writing.

Scrisul trebuie să fie ca o discuție față în față dintre autor și cititor. Nimic mai simplu. Dacă te gândești așa și ai în minte persoana căreia îi scrii, o să-ți fie mult mai simplu, presupunând că în viața de zi cu zi nu îți vine greu să vorbești.

Acum simt nevoia să completez această afirmație. Continue reading

Cat de greu poate fi?

Cât de greu poate fi să scrii pe blogul personal?

Mă uit rușinat la data ultimului articol pe care l-am scris pe acest blog: au trecut aproape 5 luni de zile!

Da, asta e mai lungă pauză de până acum. Nu pot să spun că nu am avut timp să mai scriu, nici că am rămas fără idei. Pur și simplu nu a fost prioritar. Asta e singura „scuză”. Continue reading

Legea Non-Educatiei: cine n-are carte, are parte!

UPDATE 11.09: Informațiile din această ordonanță de urgență au fost interpretate în mod eronat de presă. Astăzi a fost emis un comunicat al Ministerului Educației care clarifică aceste informații false. În acest caz, să ne bucurăm că informațiile despre această ordonanță nu sunt adevărate și să sperăm că nu se vor aplica niciodată.

Vorbe precum „sistemul educațional din România e praf” au devenit deja un clișeu; multă lume le spune dar puțini fac ceva în privința asta. Acest lucru este de mult timp simțit pe piață și una din dovezile cele mai clare este rata de promovabilitate din ce în ce mai scăzută a bacalaureatului de la an la an, în ciuda examenelor care devin din ce în ce mai ușoare. De parcă nu era destul, un alt studiu recent realizat de UNICEF spune că 1 din 5 elevi români renunță la școală după 8 clase.

Este suficient ca doar aceste două statistici să stârnească întrebări Ministerului Educației. Însă, ce primim în schimb? O nouă ordonanță de urgență dată de Guvernul Ponta, care le permite absolvenților de liceu fără diplomă de BAC să se înscrie la facultăți și, culmea, dacă iau BAC-ul în primul an de facultate, să treacă direct în anul II!

Cu alte cuvinte, prin aprobarea acestei ordonanțe, Ministerul nu face altceva decât să „măcelărească” Legea Educației. Ce le mai putem cere tinerilor care sunt în situația cu pricina, dacă nici măcar Guvernul și Ministerul Educației nu gândesc pe termen lung și par total dezinteresați de consecința acestei ordonanțe asupra mediului economic?

Ce încurajează Ministerul Educației acum? Legea Non-educației? Legea dezvățăturii? Această lege e o bucurie pentru tinerii care nu sunt prieteni cu studiile și o palmă dată celor care chiar încearcă să învețe în liceu pentru a intra la o facultate bună și a avea, în viitor, un job bun. Însă, palma nu se oprește acolo; ea va produce un uragan de tineri care vor lua cu asalt Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și vor ajunge șomeri „întreținuți” din contribuțiile la stat tot mai mari ale angajaților cu acte în regulă.

În consecință, majoritatea firmelor vor avea de suferit! Angajații lor își vor da seama, într-o bună zi, că jumătate din munca lor nu le aparține, ci trebuie să o „doneze” pentru a acoperi găurile din bugetul unui stat care are pe spinare zeci de mii de „lipitori”, pe care tot statul le-a creat.

Totuși, ce este mai dureros? Faptul că a fost aprobată o ordonanță de urgență care încurajează tinerii să nu mai învețe, sau faptul că nu avem vreo reacție publică din partea reprezentanților asociațiilor studențești care, prin proiectele și inițiativele lor, vor să dezvolte tinerii și să le ofere o educație complementară? Reacții negative din partea reprezentanților universităților și a studenților există, însă din păcate prea puține ca să fie luate în seamă.

Eu, personal, aștept un mare protest studențesc, la care să se alăture și reprezentanți ai universităților de prestigiu din România (dacă doresc să își păstreze acest prestigiu). Altfel, asistăm la un proces controlat de idiocratizare în masă, pe care va fi prea târziu să îl oprim.

Oare așa va arăta BAC-ul peste câțiva ani?

iq-test-from-idiocracy

De ce ai plagia in online in Romania?

Se spune că nimic nu mai este original în zilele noastre și se mai spune că, indiferent ce spui sau ce idei ai, cu siguranță s-a mai spus cel puțin o dată înainte. Totuși, rămâne doar o vorbă neconfirmată. Ceva similar spunea Picasso: „Arta înseamnă furt.”

Astăzi mi s-a întâmplat ca o agenție de marketing online să îmi copieze unul din articolele de pe Romanian Copywriter integral, pe blogul lor. Chiar mai mult, l-au promovat pe pagina lor de Facebook și pe câteva grupuri imediat după publicare. Mare greșeală!

La aproximativ 15 minute după ce promovaseră articolul, o prietenă mi-a sesizat problema. Am transmis altor doi prieteni care sunt bloggeri și imediat, agenția respectivă a fost „demascată”. În următoarele 20 de minute, câteva zeci de persoane știau deja de această problemă.

Eu, personal, nu sunt adeptul publicității negative și intenția mea nu fusese asta. Am trimis un email agenției să îi rog prietenos să scoată articolul de pe site și, din fericire, măsura a fost luată. Însă, din păcate, cele câteva zeci de persoane care au aflat de întâmplare și-au creat o imagine pe care nu o mai poate spăla niciodată acea agenție.

Așadar, de ce să copiezi integral (fără să precizezi sursa) un articol de pe un blog românesc pe alt blog românesc? Dacă vrei neapărat să copiezi conținut, în cel mai rău caz, tradu un articol de pe un blog străin. Dacă ești un blogger mai mic, e posibil să scapi neobservat. Însă niciodată să nu faci greșeala să copiezi de la un blogger român! Blogosfera e atât de mică, încât nu ai cum să scapi! Și, odată ce imaginea ta a fost denigrată în online, doar timpul o mai poate spăla. Și sinceritatea ta, poate.

P.S.: Nu este prima oară când mi se întâmplă acest lucru; un alt caz „celebru” a fost când un site de știri cunoscut în România a preluat o parte din articolul acesta, fără să precizeze sursa. Chiar mai mult, la finalul articolului scriau că este proprietatea lor și este protejată prin lege. Ca să vezi tupeu! Din fericire, la „doar” câteva zile după ce le-am sesizat problema, articolul a fost scos.

Care e intrebarea ta secreta?

Fiecare dintre noi are o întrebare la care își răspunde aproape în fiecare zi, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu o conștientizează.

Conform lui Seth Godin, întrebarea secretă a fiecăruia dintre noi e menită să ne motiveze să facem ceea ce facem zi de zi – pentru mulți dintre noi, e menită să ne ajute să excelăm pe plan profesional.

Nu trebuie să spunem această întrebare nimănui, pentru că este posibil să fie diferită pentru fiecare persoană. Întrebarea secretă poate fi ceva la care ne gândim seara, înainte să adormim, sau atunci când suntem singuri și căutăm un motiv și un sens în ceea ce facem.

E posibil ca unii dintre noi să avem mai multe întrebări secrete. E posibil ca unii dintre noi să avem două întrebări, mari și late: una care să ne ghideze viața profesională și cealaltă, ai ghicit, să ghideze viața personală.

Care este întrebarea mea secretă

Eu am o singură întrebare secretă. Ți-o voi spune, deși este posibil să nu ți se potrivească și ție. Întrebarea mea este:

Ce mă face să continui ceea ce fac?

Este o întrebare profesională, dar care se poate aplica la fel de bine și în viața personală. Uneori, răspunsul la această întrebare poate varia: continui pentru că îmi place ceea ce fac, continui pentru că vreau să ajut oamenii, continui pentru că vreau să contribui la crearea a ceva măreț, continui pentru că vreau să dezvolt piața din România, continui pentru că mă regăsesc în ceea ce fac și mă reprezintă.

De multe ori, îmi place să cred că există cineva, undeva, care are nevoie de soluțiile pe care eu le pot oferi. De aceea, am început să îmi scriu toate articolele la persoana a II-a. Vreau să construiesc o relație cu acea persoană, vreau să aplice soluțiile mele și să mă îmi ceară ajutorul de fiecare dată când are nevoie.

Astfel, ajutând pe cineva, mă simt împlinit și asta îmi dă putere să merg mai departe. Să continui să fac ceea ce fac în prezent.

Sunt sigur că și tu ai o întrebare secretă. Trebuie doar să găsești cuvintele potrivite prin care să o exprimi. Poți să mi-o împărtășești, dacă simți nevoia, în secțiunea de comentarii de mai jos.

Ce am invatat dupa 18 ani de scoala

La început a pornit ca o glumă pe care m-am asigurat că toată lumea care a participat la aniversarea mea de 25 de ani o află, și anume faptul că în 2014 sărbătoresc absolvirea celui de-al 18-lea an școlar.

Când am făcut calculele am rămas și eu surprins! Am socotit așa:

  • Școala primară: 4 ani
  • Școala generală: 4 ani
  • Liceu: 4 ani
  • Facultate: 4 ani
  • Master: 2 ani

La o primă vedere, par a fi mulți ani petrecuți în diferite instituții de învățământ. Foarte mulți! Totuși, nu este chiar așa: 18 e numărul mediu de ani de studii pe care trebuie să îi parcurgă orice român ca să obțină un job decent, unde să câștige un salariu între minimum și mediu pe economie.

Sunt totuși 18 ani din viața noastră! Ce ne învață toți acești ani?

Mulți oameni ar răspunde așa la întrebarea asta: în 18 ani de școală înveți cum să te integrezi în societate, cum să fii mai disciplinat sau înveți câte puțin din toate domeniile ca să îți dai seama în care vrei să lucrezi mai departe. Sunt sigur că răspunsurile diferă pentru fiecare persoană în parte; la fel diferă și pentru mine.

Dacă stau să mă gândesc la anii care au trecut, cele mai frumoase amintiri pe care le am s-au petrecut în afara școlii și tot de acolo am învățat și cele mai importante lecții. După 18 ani de școală am învățat că oricine poate face 18 ani de școală dacă asta își dorește; ca să te diferențiezi de restul, contează ce faci în afara școlii.

Eu mereu m-am implicat în activități de voluntariat, sportive sau extracurriculare în timpul școlii. Am fost implicat în proiecte de schimb de experiență internațională, trupe de teatru, trupe de dans sportiv, organizarea de evenimente școlare, olimpiade, cercuri literare sau de matematică, reviste literare, organizații studențești. În plus, mereu am citit mai mult decât îmi impunea bibliografia școlară.

Niciodată nu am simțit că tot ce fac eu este să fiu elev / student. Pur și simplu nu am putut sta liniștit știind că nu sunt implicat în nicio activitate extra. Asta m-a ajutat mult mai mult decât școala să mă integrez în societate, să fiu mai disciplinat, să învăț câte puțin din toate domeniile ca să îmi dau seama în care vreau să lucrez mai departe.

În opinia mea, 18 ani de școală pot fi ani pierduți dacă nu faci nimic în afara școlii, sau pot fi ani câștigați dacă decizi să te diferențiezi și să faci ceva productiv și util pentru viitorul tău.

Acum că am ajuns la final de articol, sunt curios să îmi spui: care este cea mai importantă lecție pe care tu ai învățat-o după 18 ani de școală?

« Older posts

© 2025 Cătălin Ionașcu

Theme by Anders NorenUp ↑