Pe 30 şi 31 octombrie, la Grand Hotel Italia din Cluj Napoca, am avut plăcerea de a participa în calitate de partener alături de colegii de la The Pharmacy la cea de-a patra ediţie a ExpoConferinţei de comerţ electronic, TeCOMM, dar și la evenimentul MarkDay.

Pot spune că am rămas plăcut impresionat de organizarea și desfășurarea celor 4 evenimente care au avut loc în paralel, pe parcursul celor două zile: TeCOMM, MarkDay, Digital Travel Forum și Hotspot Fashion.

Alături de cei peste 400 de participanți, dintre care 75% proprietari de magazine online, 15% specialişti de marketing, SEO şi web analytics iar 10% oameni de presă şi specialişti din alte domenii, am avut parte de o serie de workshop-uri, prezentări și conferințe reușite și bine adaptate nevoilor pieței.

Astfel, am aflat o serie de tendințe în piața de ecommerce din 2015 dar și sfaturi pentru creșterea performanței unui magazin online din orice industrie, sfaturi pe care le pot aplica și pentru clienții mei.

Ce a fost interesant în cadrul conferinței a fost interesul crescut pentru comerțul electronic atât al retailerilor offline, cât și îmbunătățirii serviciilor de plată cu cardul și a celor de curierat, pentru a susține acest trend și a oferi servicii de calitate consumatorilor. Practic, un magazin online trebuie să îndeplinească aceste condiții de bază pentru a performa și a oferi încredere utilizatorilor săi.

Când vine vorba de cumpărături online, noi, românii, suntem adepții fenomenului omni-channel, care este împărţit în două: webrooming (consumatorul studiază oferta online, după care iese la cumpărături în funcţie de oferta găsită) şi showrooming (consumatorul vede produsul la magazin, după care intră online şi investighează preţurile, ofertele). Însă, așa am reușit să creștem piața cumpărăturilor online de la noi cu 35% în 2014.

În a doua zi, workshop-urile la care am participat au fost susținute de Claudiu Murariu (PadiCode), Elena Dobre (Naspers), Ioana Barbu (BitDefender), Ciprian Șoleriu (Conversion Academy) și Cosmin Daraban (Silkweb).

Speakerii din cadrul prezentărilor și workshop-urilor au fost specialişti în mediul online de la companii precum: Estee Lauder, Fashion Days, Google, Aoro.ro, Bitdefender, Cargus, FAN Courier, MasterCard, F64, Content Speed, MobilPay, Cognitive SEO, Conversions Academy, Webdigital, GeoRanker, Padicode, La Redoute, Conversions, Mediatic şi Silkweb.

Evenimentul a fost organizat de Libero Events și susținut de Cargus, FAN Curier, Mediatic, Fashion Days, Chic Ville, Euro GSM, Okian, MX Host.