Layers of Fear - o calatorie prin nebunie si pictura

Nu m-aș fi gândit vreodată că voi scrie pe blog un articol despre un joc pentru PC, dar iată-mă aici. Nu sunt un mare gamer și nici nu mă joc în mod constant, însă când am văzut trailer-ul de lansare al jocului, am zis că trebuie încercat.

Îmi plac jocurile horror și mi-am mai ocupat timpul cu câteva în trecut (Nosferatu, Doom, Amnesia, Painkiller, Resident Evil, Silent Hill etc) însă niciunul dintre ele nu are ceea ce are Layers of Fear. Dacă până acum eram obișnuit să mă lupt cu diferite entități care aveau și rolul să mă sperie (cu excepție, Amnesia, unde trebuia să mă ascund de ele), în Layers of Fear nu trebuie să mă lupt cu nimeni, iar personajul de care ar trebui să îmi fie frică sunt chiar eu.

Pot să compar jocul Layers of Fear cu o adevărată călătorie – de la început și până la sfârșit nu există life bar, nu există entități care să îmi scadă din viață sau să mă omoare ca să încep dintr-un checkpoint salvat. Există multe (foarte multe) uși care trebuie deschise, camere care trebuie explorate, coridoare care se îngustează și colțuri ale minții unde nu credeam că e posibil să ajung într-un joc.

Povestea

Jocul, deși mai degrabă l-aș numi „trip-ul”, are în spate o poveste interesantă. Personajul principal, prin ai cărui ochi vedem acțiunea, este un pictor care a căzut în capcana alcoolismului, are probeme grave de sănătate, are probleme cu familia (mai exact, soția și fiica lui) și trebuie să își termine ultima capodoperă: o pictură tip portret.

Ceea ce îmi place foarte mult la acest joc este că multe lucruri din viața pictorului sunt incerte, iar casa pe care o explorăm e plină de amintiri și indicii scrise în ziare, desene copilărești ale fiicei lui sau obiecte pe care le privim și ne declanșează discuții neplăcute purtate în trecut.

Scopul jocului este să găsim prin casă 8 obiecte de care avem nevoie ca să încheiem ultima operă a regretatului pictor. Deși, inițial, nu ni se spune nimic, fiind lăsați să explorăm fiecare colț al casei, pe măsură ce avansăm în joc, intuim ce avem de făcut.

Prin tenebrele imaginației

Am rămas uimit de originalitatea vedeniilor pictorului, de scăpările mentale și jocurile de culori la care e supus. Am rămas uimit pentru că mereu când încep un film, o carte sau un joc horror, pornesc cu așteptarea că voi găsi lucruri pe care le-am mai văzut sau citit pe undeva. Însă, acum, am descoperit o abordare total diferită.

Picturi grotești pe pereți, lumini sinistre și umbre înfricoșătoare, coridoare murdare de acuarelă și vopsea, obiecte din picturi care prind viață, texte și mesaje înfricoșătoare pe pereți, decoruri care se schimbă îndată ce ne aflăm cu spatele la ele, toate fac jocul să fie o veritabilă călătorie mindfuck.

Pe alocuri, mi-a adus aminte de ideea din filmul „Grave Encounters”, în care o clădire te blochează înăuntrul ei, schimbându-și mereu coridoarele și camerele astfel încât să nu te mai poți întoarce pe unde ai venit ci să mergi acolo unde dorește ea.

Diferența este că aici, în joc, nu există fantome sau monștri de care să te ascunzi, ci doar iluzii create de propria minte bolnavă a pictorului nebun.

Nu vreau să destăinui mai multe… doar vreau să îți spun că dacă vrei să încerci o experiență care te va ameți și îți va pune la îndoială propria luciditate, merită să îi dai o șansă acestui joc psihedelic.

Surpriza neașteptată: Moștenirea

„Inheritance” este un nou capitol care devine disponibil după ce termin jocul principal. Este mai scurt decât jocul inițial și, de data asta, sunt în pielea unui alt personaj: fiica pictorului nebun, ajunsă la maturitate, care se decide să viziteze, pentru ultima oară, casa părintească unde și-a găsit sfârșitul tatăl ei.

Având același stil psihedelic și creepy ca jocul inițial, „Inheritance” te transportă în amintirile (neplăcute, evident) ale fetei care locuia în casa cu probleme. O mare parte a acestui capitol, ne aflăm în pielea ei de când era mică și abia putem ajunge la sertarele dulapurilor și clanțele ușilor să le deschidem.

Ne plimbăm prin camerele cu mobilier uriaș din casă, descoperind, pas cu pas, desene copilărești, coridoare schimbătoare și jucării stricate. Toate acestea creează o iluzie de nedescris, în care ajungem să vedem adevărata față a casei care l-a înnebunit pe pictor și a adus-o și pe fiica lui, chinuită încă de mică, în pragul nebuniei.

Iată trailer-ul: