Tare mult mi-am dorit să văd India! Cred că a fost una din cele mai mari dorințe a vieții mele, ca dovadă că, în primăvara și vara anului 2010, am mers chiar și până în „pânzele albe” ca să obțin un stagiu de practică, o viză business pe 3 luni și un bilet de avion.
Dorința de a vedea India a apărut în 2009, când am cunoscut prin intermediul organizației AIESEC primele persoane din această țară, care pur și simplu m-au fascinat. Mi-a plăcut atât de mult să îmi petrec timpul cu ei, încât mi-am propus să ajung și eu, într-o bună zi, în țara lor de proveniență. Din fericire, acea bună zi a venit un an mai târziu și, chiar dacă experiența a fost foarte costisitoare pentru mine, nu regret nicio clipă din acea călătorie.
Inițial, cartea Namaste – Jurnal de India era un blog de călătorie – catalindia.wordpress.com. Am început acel blog în primul rând pentru prietenii mei, ca să îi țin la curent cu tot ceea ce făceam. De aceea am încercat să scriu cât mai des, aproape zilnic, ca să cuprind cât mai multe întâmplări. În al doilea rând, am scris acel blog pentru mine, ca să păstrez într-un loc sigur toate amintirile mele.
La câteva luni după ce m-am întors în țară, am avut ocazia să îmi spun povestea în presă, pentru ziarul Adevărul, dar și pentru postul de televiziune PRO TV. Am fost întrebat de zeci de persoane care nu mă cunoșteau dar care îmi citiseră blogul lucruri despre India și despre ce trebuie să facă și ei pentru a o vizita. Am fost contactat chiar și de o revistă online de turism să scriu articole despre locurile vizitate acolo.
Fiind motivat de interesul pe care l-a stârnit călătoria mea, la începutul anului 2011 am rescris blogul sub forma unei cărți electronice pe care am oferit-o gratuit. A fost descărcată de peste 1100 de ori într-un an și jumătate, cât a fost disponibilă.
În primăvara anului 2014, am avut ocazia să îmi rescriu din nou povestea, de data aceasta într-o formă completă și reeditată – editura Smart Publishing a acceptat propunerea de a îmi publica jurnalul.
În câteva luni, am rescris cartea și am adus-o la o formă finală, retrăind toate amintirile din călătoria mea. A fost una din cele mai spontane decizii din viața mea, pentru care am muncit multe nopți, fără să regret nicio clipă.
Cât timp am fost în India, mi-am ieșit complet din spațiul de confort. Asta m-a format ca și persoană și m-a făcut să îmi dau seama care sunt limitele și puterile mele. Recomand tuturor o astfel de călătorie și să trăiască prin experiențele pe care le-am avut eu; îți garantez că nu vei regreta nicio clipă dacă încerci măcar o dată o astfel de nebunie, chiar dacă nu în India ci într-o țară mai apropiată.
Din păcate, cartea nu se mai poate comanda online. Însă, găsești recenzii și alte detalii despre ea pe Goodreads – Namaste.
Leave a Reply