Totul este pretutindeni, nimicul nicăieri,
Prin undele unui regat ce geme după-averi,
Prinzând de coadă un fir de păr din barba unui rege
Îmbogăţit din sărăcia ce nu vrea s-o renege.
E un drog pur pentru popor căci pentru el ei ard,
E piele şi chip de aur dar sânge de bastard.
Are averi cât visuri, ce-atinge el e sfânt,
Când suflă doar o dată doboară un pământ.
Dihania din grotă cu mâna stângă-o calcă,
Cu sabia din dreapta îi smulge câte-o falcă;
Are covor de sclavi, are păduri de-armate,
Are hotare-ntregi, castele şi palate,
Trăieşte într-un rai pe care-l dă cu zarul;
Dar, din toate-acestea, cu ce-a rămas Cezarul? Continue reading
Page 8 of 9
Atât de sâmbătă e astăzi,
Și-atât de-aproape pare luni;
Și te gândești doar la prieteni,
Dar ți-e prea lene ca să-i suni.
Atât de scumpă e tăcerea,
De te adoarme imediat,
Și-atât de-amarnic este faptul
Că tu stai toată ziua-n pat.
Aștepți, aștepți, dar nu mai vine,
Dar cine, cine? Cine-i invitat?
Ești cuminte când mori în așteptarea
Clipei în care tot va fi schimbat.
mă plimbam cu ea de mână la un mormânt de pelicani
era o zi ploioasă şi eram îmbrăcat în negru
strigam cât mă ţineau plămânii că încă mai trăiesc
dar ea nu asculta decât cântecul lor
grozav de prost mă simțeam şi era clar
căci doar sunt corigent în dragoste
pe vremea când priveam sărutul ca pe o reacţie chimică
E ca atunci când te usuci și n-ai de unde bea,
Sau ca atunci când vrei să ai și n-ai de unde lua.
E visul ce te-nvață să fugi cât mai departe,
E boarea ce te-ajută și dincolo de moarte.
E versul care sună chiar dacă nu-l reții,
E dragostea nebună pe care o previi.
…eu nu m-am născut
dar încă trăiesc
prin ura de iubire,
prin trupul îngeresc,
cu moartea înfrățire…
Mi-e grea dimineața
Când mă trezesc din disperarea
Zilei de ieri;
Istovit de puteri
Mă joc parcă singur printre cadavre
Uitând iluzia-ntre dualități macabre.
Parcă diferența om-lup
Ar mai conta
Când părul îți inundă pielea…
Invers proporțional și reîncarnat în țigară,
Sug viața dintr-un pom cu rădăcina-ntr-o călimară;
Iar scrumiera, veșnic locaș de-nchinăciune,
Am curățit-o fără ca să las întinăciune.
Și parcă plâng copacii înfloriți
Când cântă Costi cu DeVito cei voinici,
Dar parcă-s surd de complimente și-mi învie
Ideea de morfină pentru veșnicie.
În căutarea timpului pierdut
Pornit-am toţi odată;
Drumuri lungi am străbătut
Fără prejudecată.
Acum, iată, am ajuns la mare!
Fermecaţi, privim cum cerul
E o oglindă pentru soare
Ce reflectă-n noi eterul. Continue reading
