În căutarea timpului pierdut
Pornit-am toţi odată;
Drumuri şi văi am străbătut
Fără prejudecată.
Acum, iată, am ajuns la mare!
Fermecaţi, privim cerul
Ca pe-o oglindă pentru soare
Când turnăm în noi eterul.
Şi iată, am ajuns în rai,
Mă simt înconjurat de apă.
Iată, te chem, iubito, hai!
Marea-n sărutări ne-ngroapă.
Apa ți-a ajuns până la buze,
Algele-ţi îmbracă trupul, te alină;
Ne vom scufunda printre meduze,
Vom fi eu, rege, iar tu a mea regină.
Din valuri înspumate-am răsărit,
Acum nu mai pot să zic nimic – sunt mut.
Din nămol şi alge castel am construit,
Gura mi-e sorbită de al tău sărut.
Vântul îți adie hainele umede,
Ţie, steaua mea feerică de mare…
Plutim uşor prin ceaţă, printre unde,
Respirăm cu peştii, cu algele, sub soare.
Suntem în larg, două trupuri uşoare,
Uitaţi de lume, ca doi fraţi –
Copiii lumii adoptaţi de mare,
Cei ce-s mereu îmbrăţişaţi.
Sărutul tău cald mă-nfioară plăcut,
Briza moale abia că ne adie;
Simt că a doua oară m-am născut,
În trup perfect și tânăr pe vecie.
Stropi sărați ne poartă bine
Şi înotăm de zor;
Briza pe aripi ne ţine
Dar braţele ne dor.
Am privit cu atenţie, val cu val,
Cum bunătatea mării a pierit
Şi s-a izbit de soartă;
Nu mai găsim drumul spre mal,
Iar visul meu a devenit o epopee moartă.
O furtună aspră ne-a întunecat de tot,
Norii acoperă soarele – e coşmar;
Eu pur şi simplu nu pot să înot!
Nu mai pot!
În apă respirăm un aer solitar.
De ce sunt nori? De ce apa nu mă ţine?
De ce nu pleacă furtuna ce-a sosit?
Încerc să te prind iar în brațe bine
Dar nu mai pot și… parcă am murit.
Acum orizontul devine zare urlătoare,
Briza începe să ţipe de mânie.
Apusul negru ne afundă adânc, în mare
Căci nimic nu durează o veşnicie.
Peştii o iau razna, ne muşcă de picioare,
Tu te sperii şi-mi dai drumul în apa adâncă…
Și, totuși, mă simt bine şi parcă nu mă doare,
Privesc abisul gol și mă izbesc de-o stâncă.
…………………………………………..
Mă scald în aşternut dar simt că n-am murit,
Că mă trezesc din somn şi lacrimile-mi curg.
Mă gândesc încă la visul pe care l-am trăit
Cu sufletul și trupul pe plaja din amurg.
Aici, iubita mea, e linişte şi bine.
Şi căutând vreo mie una zile-n mine
Mi-am regăsit în nopţi ultramarine
Tot binele şi liniştea, în tine.
(publicată și pe poezie.ro)
sursa foto: pixabay.com
