Uneori, stau și mă gândesc
Că a fi înconjurat de mulți oameni
E ca și cum ai locui într-o bibliotecă
Unde fiecare carte cu o copertă frumoasă
Poate dezamăgi prin conținut,
În timp ce fiecare carte
Cu o copertă veche, ruptă
Poate ascunde o adevărată capodoperă.

Uneori, stau și mă gândesc
Că dacă citesc prea multe cărți adevărate
Ajung să nu mai cred nimic din ce citesc,
Să nu mai disting faptele reale de ficțiune,
Să nu fac diferența dintre Harap Alb și Mihai Viteazul
De fiecare dată când stau de vorbă cu o carte,
Indiferent ce scrie pe coperta ei.

Uneori, stau și mă gândesc
Că nicio carte nu a ales să fie unde e acum,
Fiecare a fost așezată pe un raft, la categoria ei
Indiferent dacă acolo și-a găsit fericirea sau nu.
Oricât de mult și-ar dori,
Un tratat de istorie nu poate fi un volum de poezii
Și, oricât de mult și-ar schimba coperta,
Conținutul rămâne mereu același.

Atunci când aparențele înșeală,
Minciuna se transformă-n realitate.
Alegerile noastre sunt o boală –
Căci fără voia noastră au fost luate.

sursa foto: pixabay.com